Notice

Error
  • The template for this display is not available. Please contact a Site administrator.

SERVICII DE VOLUNTARIAT ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE AGREMENT

Proiect finantat de ANST

alt

Începând cu data de 10 iunie 2011, Fundaţia "Sportis" Târgovişte implementează proiectul de tineret "SERVICII DE VOLUNTARIAT ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ ŞI DE AGREMENT", care are ca scop stimularea implicării voluntare a tinerilor din judeţul Dâmboviţa în organizarea de activităţi sportive şi de agrement pentru tineret.

Proiectul, finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, presupune într-o primă etapă selecţia a 15 tineri voluntari dintre cadrele didactice din şcolile dâmboviţene care vor participa la un stagiu de formare "Instructori sportivi şi de agrement".

alt

Stagiul de formare "Instructori sportivi şi de agrement", ce se va desfăşura în perioada 25.06. – 03.07.2011 , presupune organizarea de cursuri teoretice de comunicare, expresie corporala, psihologie, management sportiv, teoria sportul pentru toti, prim ajutor, etc. şi cursuri practice de clasic aerobic, step aerobic, dance, aerobic dance, pilates, tae bo, fitball, kangoo jumps, zumba, rebound, jocuri de miscare si atentie, scoala mersului si alergarii, scoala sariturii si aruncarii, activitaţi specifice sportului pentru toţi etc., urmând ca la sfârşitul stagiului de formare cei 15 voluntari să dobândească competenţele şi abilităţile necesare pentru organizarea de evenimente sportive şi de agrement. Cursurile teoretice şi practice vor fi susţinute de către lectori specializaţi.

Voluntarii formaţi ca "instructori sportivi şi de agrement", vor avea posibilitatea ca în perioada 07-11.07.2011 să se implice în organizarea unei acţiuni la care vor participa 90 de elevi cu vârsta între 14 şi 19 ani. Această acţiune, ce se va desfăşura la Centrul de Agrement pentru Tineret "Cerbul"- Moroieni, va presupune şi o evaluare practică a competenţelor dobândite în urma absolvirii cursului de instructori sportivi şi de agrement.

Această acţiune va fi organizată în parteneriat cu Universitatea "Valahia" din Târgovişte- Facultatea de Ştiinţe Umaniste (Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.